Spectacole TAM
Dragii noștri prieteni și spectatori,
De ani de zile, am trăit și creat pentru voi momente pline de emoții și pasiune, disperare, libertate, bucurie și… liniște. Iar scena Teatrului a fost complicele și martora acestor trăiri. Scena a devenit un spațiu comun, în care ne-am întâlnit și am făcut schimb de energii, ori de câte ori am simțit nevoia. Scena a contribuit la crearea unei relații care se bazează pe încredere, respect și susținere reciprocă.
De-a lungul timpului, noi am oferit emoții, iar voi aplauze și încurajare. Și încurajarea voastră ne-a făcut să credem că ceea ce facem contează pentru voi. Astfel, de la un spectacol la altul, am încercat să fim mai buni și mai aproape de voi. Și pentru că înțelegem că doar împreună, susținându-ne unii pe alții, putem duce mesajul nostru și mai departe, ne dorim să aducem pe scena noastră spectacole de calitate, în care să fie implicați regizori, actori și specialiști din țară, dar și de peste hotare.
Vă îndemnăm să deveniți parte din succesul nostru prin contribuție activă. Pentru a crește frumos și echilibrat avem nevoie de investiții, iar fiecare dintre voi, poate investi în teatru și cultură. Donând, puteți deveni parte activă la continuarea artei și la fortificarea domeniului teatral și cultural în toată comunitatea noastră. E timpul să ne implicăm și împreună să atingem scopurile pe care ni le propunem.
Faceți un exercițiu de imaginație – o cafea costă 20 de lei, iar plăcerea de la ea durează fix cât o sorbi. Acum imaginați-vă că fiecare dintre noi ar renunța o zi pe lună la o cafea și ar direcționa banii pentru a dezvolta arta, atunci cred că am avea decoruri mai frumoase, costume îmbunătățite și am susține echipa de oameni care muncește neobosit pentru a oferi tot ce are mai bun.
Haideți împreună „să creștem Teatrul” doar unindu-ne putem construi un viitor în care teatrul să rămână un spațiu al frumosului, al creativității și al conexiunii umane.
Mulțumim că sunteți alături și credem că putem fi ARTĂ!
Cu recunoștință și drag, echipa Teatrului Alexie Mateevici
