Putem spune că numărătoarea inversă a început, ușor, dar cu încredere descoperim femeile Teatrului Alexie Mateevici.
În cel de al șaselea interviu, vă invităm să faceți cunoștință cu Giasti Sirah, care a răspuns explicit cum simte ea să fii femeie în anul 2025.
Crezi că frumusețea ajută sau mai curând încurcă profesiei?
Frumusețea poate fi un avantaj în actorie, dar nu este factorul esențial. Dacă se pune prea mult accent pe ea, există riscul ca talentul să fie subapreciat. Abilitățile de actorie, prezența pe scenă și capacitatea de a interpreta personaje complexe sunt mult mai importante. Mult mai importante sunt expresivitatea, prezența scenică și capacitatea de a transmite emoție. Fiecare actriță are unicitatea ei, iar publicul de teatru este adesea mult mai conectat la profunzimea personajului decât la aspectul fizic. Publicul nu se atașează de un chip frumos, ci de autenticitatea și profunzimea personajului. În teatru, frumusețea nu trebuie să fie o constrângere, ci o completare a interpretării. Până la urmă ce este, de fapt, frumusețea? Este un concept subiectiv, diferit de la o cultură la alta și chiar de la o persoană la alta. Frumusețea este adesea legată de percepții externe, dar ea poate fi și o chestiune de energie, de expresie autentică, de cum îți folosești talentul și încrederea de sine. În teatru, frumusețea nu trebuie să fie ceva impus de standarde exterioare, ci poate fi acea „frumusețe a sufletului” care se reflectă în modul în care trăiești rolurile. Aspectul fizic nu ar trebui să fie o preocupare constantă, mai ales într-un domeniu precum teatrul, unde esența se află în ceea ce transmiți prin jocul tău și nu prin cum arăți. Este foarte important ca actrițele să își poată exprima libertatea de a fi ele însele, fără presiuni legate de așteptările exterioare. Un actor poate atrage inițial atenția prin aspect, dar dacă nu reușește să emoționeze și să captiveze, farmecul exterior devine irelevant. Spectatorul își construiește propriile imagini despre personaje, iar când jocul este autentic, aspectul fizic trece în plan secund. Într-un final, teatrul nu urmărește un ideal estetic, ci caută emoție, conexiune și sinceritate.
Presiunea standardelor de frumusețe în industria teatrală și cinematografică e în creștere, cum crezi, ce ar putea face actrițele în acest sens? Și dacă este nevoie să facă ceva?
Presiunea standardelor de frumusețe în teatru și film a devenit tot mai vizibilă, influențând atât percepția publicului, cât și a profesioniștilor din industrie. Cu toate acestea, actrițele au un rol esențial în contestarea acestor norme, promovând diversitatea și demonstrând că talentul și expresivitatea sunt mult mai valoroase decât conformitatea cu un ideal estetic. În primul rând, actrițele pot, prin alegerea rolurilor lor, să sublinieze faptul că diversitatea este esențială și că frumusețea nu ar trebui să fie unică sau uniformă. Există tot mai multe exemple de actrițe care sfidează tiparele impuse de media și care au reușit să construiască cariere impresionante bazate pe talent, versatilitate și autenticitate. Aceste actrițe demonstrează că frumusețea fizică nu ar trebui să fie criteriul principal de selecție pentru roluri. În al doilea rând, prin intermediul propriilor platforme și discursuri publice, actrițele pot avea o replică împotriva presiunilor legate de aspectul fizic. Multe actrițe, cum ar fi Emma Watson, Keira Knightley sau Jennifer Lawrence, au vorbit deschis despre aceste așteptări nerealiste și au promovat ideea că talentul și autenticitatea sunt cele care ar trebui să fie apreciate în primul rând. Aceste acțiuni pot inspira alte actrițe și tineri profesioniști să nu se conformeze standardelor impuse de industrie. În același timp, nu cred că este neapărat nevoie ca actrițele să „lupte” activ împotriva acestor standarde, dar mai degrabă să își folosească platformele pentru a sprijini o schimbare treptată în mentalitatea industriei. Fiecare actriță are propria cale, iar atunci când își asumă propriul corp și talent, fără a se lăsa definită de standardele exterioare, contribuie la o schimbare pozitivă.
În contextul industriei teatrale și cinematografice din Moldova, lucrurile sunt ușor diferite. În teatru, autenticitatea interpretării și profunzimea jocului actoricesc sunt esențiale, iar aspectul fizic contează mai puțin. Actorii sunt aleși mai degrabă pentru abilitatea lor de a da profunzime și autenticitate unui personaj , decât pentru conformitatea cu un ideal estetic. În schimb, în cinematografie, standardele de frumusețe pot avea o influență mai mare, dar chiar și aici, regizorii locali tind să prioritizeze potrivirea actorului cu tipologia personajului. Este încurajator faptul că, în Moldova, industria teatrală pune preț pe expresivitate și talent, iar tendințele internaționale spre diversitate ar putea influența pozitiv și cinematografia locală. Pe termen lung, indiferent de presiunile estetice, calitatea interpretării va fi întotdeauna factorul determinant în succesul unui actor. Publicul se conectează cu emoția și autenticitatea, nu doar cu aspectul fizic, iar acesta este un aspect esențial al artei actoricești.
În ultimul timp te văd în postări că faci sport și impresia mea este că n-o faci din mare plăcere, ceea ce înseamnă că este mai mult o obligație, este asta o obligație/constrângere socială sau e o necesitate?
Am început să fac sport, însă nu este vorba de o activitate pe care o fac dintr-o plăcere deosebită, ci mai mult dintr-o necesitate profesională, legată de un rol. În acest context, sportul a devenit mai mult o obligație profesională decât o activitate recreativă, dar, chiar și așa, nu o percep ca pe o constrângere socială. Este parte din procesul meu artistic și, în același timp, o modalitate de a-mi respecta angajamentul față de personajul pe care îl voi juca și față de regizorul, care și-a imaginat personajul într-un anumit fel, iar pentru a-l aduce cât mai aproape de viziunea sa, am ales să mă dedic acestei schimbări fizice și este normal și firesc, atâta timp cât actorul/actrița se simte bine în acest proces și îl percepe ca pe o alegere asumată, nu ca pe o constrângere impusă din exterior. Orice transformare fizică pentru un rol ar trebui să fie un proces în care actrița se regăsește, fără să simtă că își pierde identitatea sau că este forțată să corespundă unor standarde rigide. Dacă această schimbare aduce un plus de încredere, de conectare cu personajul și de împlinire profesională, atunci devine o parte firească a evoluției artistice. În fond, fiecare actor își modelează cariera în funcție de alegerile pe care le face și de felul în care reușește să îmbine cerințele profesionale cu propria stare de bine. Așadar, este mai degrabă o alegere conștientă, un sacrificiu profesional, decât o presiune din partea unor standarde sociale.
Ce înseamnă pentru tine frumusețea reală, dincolo de machiaj, lumini și filtre?
Frumusețea reală, dincolo de machiaj, lumini și filtre, pentru mine înseamnă autenticitate și conectarea cu esența unei persoane. Este acel moment când cineva este cu adevărat „el/ea”, fără a încerca să se ascundă sau să își mascheze trăsăturile naturale. Este frumusețea care nu se vede neapărat în exterior, ci în felul în care cineva radiază atunci când este în armonie cu sine, când își acceptă imperfecțiunile și când exprimă emoții autentice. Frumusețea reală nu ține de cum arătăm în fața oglinzii sau pe o fotografie retușată, ci de cum interacționăm cu lumea din jurul nostru, cum ascultăm și cum înțelegem. Este legată de starea de bine interioară, de încrederea în sine și de modul în care tratăm oamenii din jurul nostru. Într-un context mai larg, frumusețea reală poate fi găsită și în diversitatea umană – în fiecare persoană există ceva unic și frumos, iar acel „ceva” este mult mai profund decât orice trăsătură fizică perfectă.
Cât de important este pentru o actriță tânără să își definească propria identitate dincolo de aspectul fizic?
Este extrem de important pentru o actriță tânără să își definească propria identitate dincolo de aspectul fizic. Într-o industrie precum cea a teatrului și cinematografiei, unde aspectul fizic poate juca un rol semnificativ în primele selecții sau în alegerea unui rol, este crucial ca actrițele să nu se reducă doar la imaginea lor exterioară. Ceea ce face diferența pe termen lung este talentul, expresivitatea și capacitatea de a da viață personajelor. Publicul tânjește să vadă personaje reale și autentice, iar încrederea în propria individualitate creează o conexiune puternică între personaj-actor-spectator. O înțelegere profundă a sinelui aduce mai multă complexitate în interpretare și oferă libertatea de a explora o varietate de roluri, fără presiunea unui tipar estetic. În concluzie, pentru o actriță tânără, a-și defini propria identitate dincolo de aspectul fizic este cheia unei cariere de succes și a unei evoluții autentice. În loc să fie constrânsă de norme de frumusețe impuse de societate, ea poate deveni o forță creativă, capabilă să aducă diversitate, profunzime și originalitate în fiecare rol pe care îl interpretează.
Tu faci parte din actrițele care nu au o problemă în a poza goală și a-și etala sexualitatea și senzualitatea, de unde vine această încredere?
Alegerea de a poza goală sau de a exprima senzualitatea ține de o decizie personală, care nu ar trebui să fie judecată sau impusă altora. Nu consider că sexualitatea sau senzualitatea sunt aspecte de ascuns, ci fac parte din complexitatea ființei umane. Încrederea mea provine din respectul față de propriul corp și din libertatea de a-l prezenta așa cum simt că este corect pentru mine. Exprimarea acestor laturi, fie prin artă, fie prin estetica personală, este o alegere care nu este legată de validarea altora, ci de cum mă simt eu cu mine însămi. Dacă am ales să mă expun într-un anumit mod, a fost din dorința de a explora viața și omul prin artă, fără a mă lăsa influențată de opiniile celorlalți. Fiecare persoană, mai ales în lumea artistică, ar trebui să își stabilească propriile limite și să facă alegeri care reflectă autentic ceea ce simte, nu ceea ce i se impune. Senzualitatea nu este doar despre aspectul fizic, ci despre vulnerabilitate și puterea de a te arăta așa cum ești. Arta, în toate formele ei, ne ajută să ne înțelegem mai profund umanitatea, iar acest proces poate implica explorarea celor mai intime colțuri ale ființei. Pentru mine, este un act de autoacceptare și libertate, care nu depinde de așteptările celorlalți, ci de alegerea mea de a transforma fragmente din mine într-o expresie artistică sinceră. Am început să pozez nud la invitația unui fotograf și am descoperit cât de fascinantă este chimia dintre model și fotograf. Această colaborare nu este doar despre a imortaliza un moment, ci despre un act artistic comun, în care fiecare aduce ceva unic. Este un proces de explorare a limitelor, de experimentare și de întâlnire între imaginație și sensibilitate. Fiecare fotograf are propria viziune asupra corpului uman, a frumuseții și vulnerabilității, iar pentru mine, este o oportunitate de a înțelege aceste perspective și de a-mi explora propriile limite și de a învăța să mă simt confortabil cu mine însămi în fața camerei, să las deoparte orice judecată externă și să mă conectez cu procesul artistic din momentul respectiv.
O sesiune nud este cu siguranță diferită de orice alt tip de sesiune fotografică, deoarece aduce cu sine o încărcătură emoțională mult mai mare și o intimitate aparte. De fiecare dată, există acele momente inițiale de stânjeneală și de nesiguranță – un soi de timiditate care apare natural, având în vedere că în joc este corpul meu, acel corp pe care nu întotdeauna suntem în totalitate pregătiți să îl expunem în fața unui alt ochi. Chiar dacă am mai trecut prin acest proces de mai multe ori, fiecare sesiune începe cu acel sentiment de vulnerabilitate, dar acesta dispare treptat pe măsură ce mă las „prinsă” de acest moment creativ. Căci, până la urmă, nu este vorba doar despre poză sau despre cum arăți în acel cadru, ci despre cum te simți atunci când te expui, cum îți transformi nesiguranța într-o oportunitate de a te exprima și de a experimenta. Această „stângăcie” inițială este un proces de auto-descoperire, iar pe măsură ce devii mai relaxată și te conectezi cu fotograful, ajungi să simți că ai „scăpat” de acele bariere, iar corpul tău devine pur și simplu un instrument prin care se naște o formă de artă. Este fascinant cum în acele momente de vulnerabilitate poți să creezi ceva cu adevărat autentic și emoționant. Într-o sesiune nud, corpul devine un „vehicul” al expresiei tale, iar acel moment intim devine un act artistic în care sensibilitatea și libertatea se întâlnesc.
Cum percepi tu utilizarea corpului feminin pentru reclamă, e o încălcare a drepturilor femeii sau nu?
Percep utilizarea corpului feminin pentru reclamă într-un mod care depinde mult de intențiile și contextul în care este făcută. Dacă este vorba despre o prezentare a corpului ca obiect, folosit doar pentru a atrage atenția sau pentru a vinde un produs, fără a respecta demnitatea și individualitatea femeii, atunci da, consider că aceasta poate fi o formă de exploatare și, în multe cazuri, o încălcare a drepturilor femeii. Pe de altă parte, dacă utilizarea corpului feminin într-o reclamă este realizată într-un mod artistic, respectuos și care subliniază puterea, frumusețea și libertatea femeii, atunci aceasta poate deveni o formă de celebrare a feminității și a dreptului unei femei de a-și exprima propria identitate și sexualitate. În aceste cazuri, este esențial ca femeile să fie implicate activ în deciziile de creare a acestor campanii, să aibă control asupra imaginii lor și să nu fie folosite într-un mod care le reduce la o simplă imagine vizuală.
Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra lumii, dar și al rolului femeii odată ce ai devenit mamă?
De când am devenit mamă, percep lumea și rolul femeii mult mai profund. Am înțeles ce înseamnă responsabilitatea și puterea unei femei, nu doar ca mamă, ci și ca individ. Viața mi s-a schimbat odată ce am început să o privesc prin ochii unui copil, regăsindu-mă în inocența și curiozitatea lui. Maternitatea m-a ajutat să redescopăr o parte din mine, adesea uitată, plină de întrebări, dorințe și scopuri. Am realizat importanța solidarității feminine și rolul esențial al femeilor în societate, învățând să apreciez mamele nu doar pentru ceea ce fac pentru copii, ci și ca surse infinite de iubire și forță. În final, maternitatea mi-a arătat că rolul femeii nu se reduce la o etichetă socială sau profesională, ci se naște din iubire, sacrificiu, responsabilitate și din libertatea de a fi autentică, reușind să echilibrez toate laturile mele.
Creșterea, dar și educarea unui copil de una singură vine cu provocări. Ce este cel mai dificil în a-ți asuma rolul de mamă?
Răspunsul meu poate va părea un pic egoist, dar asta vine în urma anilor în care am locuit fără un partener și a felului meu de a vedea viața, concentrându-mă mai mult pe partea pozitivă. Creșterea și educarea unui copil de una singură vine cu provocări, dar am învățat să le gestionăm cu încredere. Deși există multă responsabilitate pe umerii mei, nu simt că acest lucru mă epuizează, dimpotrivă, faptul că nu trebuie să mă consum emoțional în fața unei alte persoane sau să port grija unui partener îmi dă mai multă energie și timp. Acest lucru mă ajută să fiu complet prezentă și disponibilă pentru copilul meu. În schimb, ce simt cu adevărat este o satisfacție profundă în a mă descurca singură, în a îmi organiza viața așa cum simt că este cel mai bine pentru noi. Acest control asupra propriilor alegeri îmi permite să rămân concentrată, dar și să am energia necesară să fiu afectuoasă, răbdătoare și înțelegătoare. Provocările nu se referă atât la epuizarea emoțională, ci mai mult la cum îmi pot împărți timpul și resursele pentru a face față tuturor rolurilor, fără a mă simți presată de așteptări externe. În final, chiar dacă sunt singură, îmi aduc aminte că am puterea de a fi mama de care copilul meu are nevoie și, deși nu este întotdeauna ușor, îmi oferă o mare satisfacție să știu că am capacitatea de a crea un mediu stabil, cald și plin de iubire.
În trecut, femeia era văzută ca fiind responsabilă de îngrijirea copiilor, a soțului și a casei, iar aceste sarcini erau considerate parte naturală a rolului ei. Astăzi, însă, pe lângă aceste responsabilități, femeia trebuie și să muncească, să își construiască o carieră și să fie independentă financiar și personal, iar atunci când lipsa sprijinului din partea partenerului se adaugă la toate aceste responsabilități, echilibrul devine și mai dificil de menținut, iar femeia, din punctul meu de vedere, alege să divorțeze. Dublarea responsabilităților poate deveni copleșitoare, iar decizia de a crește copiii singure nu este doar o consecință a circumstanțelor, ci și o alegere conștientă, care le oferă mai multă libertate, fără a se împărți între diverse așteptări sau nevoi externe care le pot distrage de la rolul de mamă. Pentru mine, faptul că pot să îmi organizez viața în felul acesta, fără a fi presată de nevoile altcuiva, mă ajută să fiu prezentă și calmă, să îmi protejez energia și să rămân concentrată pe ce este cu adevărat important. Dar recunosc, dacă aș întâlni un bărbat care s-ar implica și m-ar ajuta, fie și doar să stea cu copilul cât timp am spectacole sau să mă sprijine cu o bonă… ei bine, aproape că aș crede că e un personaj de ficțiune!
Ai simțit vreodată ca trebuie să alegi între succesul profesional și timpul petrecut cu copilul? Cum ai depășit acest simț al vinovăției?
Da, am simțit de multe ori că trebuie să aleg între succesul profesional și timpul petrecut cu fiica mea. Ca actriță, uneori mă panichez când văd că am multe spectacole în repertoriu, pentru că imediat mă gândesc la cât timp va trebui să petreacă fiica mea în teatru, așteptându-mă să termin spectacolul. De fiecare dată când am un spectacol, simt o presiune interioară și un simț de vinovăție, că o oblig să stea într-un loc pe care nu l-a ales, că o expun unui mediu care nu este întotdeauna cel mai confortabil pentru ea, doar pentru că eu trebuie să muncesc. Mai mult decât atât, mă panichez de fiecare dată când trebuie să găsesc pe cineva care să o supravegheze pe durata spectacolului, ceea ce înseamnă o altă preocupare pentru mine, o altă responsabilitate de care trebuie să mă ocup. Însă, încerc să depășesc acest sentiment de vinovăție prin faptul că îmi reamintesc cât de important este pentru mine să continui să fiu activă profesional. Teatrul și meseria mea de actriță sunt esențiale pentru echilibrul meu personal și pentru a-mi putea îndeplini pasiunile și visurile. De asemenea, cred că fiica mea va învăța multe lucruri valoroase despre dedicare și despre a urmări ceea ce îți place, iar acest lucru este un exemplu pe care sper să i-l ofer. Am realizat că nu pot fi tot timpul alături de ea în fiecare moment, dar încerc să fac tot ce pot pentru a o implica într-un mod echilibrat în viața mea profesională. Uneori, ceea ce poate părea ca un sacrificiu de timp petrecut departe de ea poate deveni o oportunitate de a învăța lucruri noi, iar eu învăț să îmi găsesc echilibrul între meseria mea și responsabilitățile de mamă. Am mare noroc de oamenii care mă înconjoară, cum sunt vecinii de la bloc și colegii mei de teatru, care mă ajută enorm, deoarece în acest moment ei sunt bonele și zânele fiicei mele. Iar pe această care, le mulțumesc enorm!
Ce ai învățat din teatru despre reziliență și putere interioară și ce crezi că o să preia Filoteia din acestea?
Din teatru am învățat enorm despre reziliență și putere interioară. Meseria de actriță presupune o mare vulnerabilitate, dar și o forță interioară extraordinară pentru a face față presiunilor, respingerii și provocărilor constante. Fiecare spectacol este o lecție despre cum să depășesc momentele dificile, să îmi controlez emoțiile și să rămân concentrată, chiar și atunci când lucrurile nu merg conform planului. Teatrul m-a învățat că, indiferent de cum mă simt sau de obstacolele care apar, trebuie să merg mai departe, să fiu prezentă și să continui să îmi dau tot ce am mai bun, pentru că publicul ” depinde” de mine. De asemenea, am învățat cum să accept eșecurile ca pe o parte a procesului, pentru că fiecare eșec este o oportunitate de a învăța și de a evolua. Teatrul mi-a arătat că puterea interioară nu înseamnă doar a fi puternic în fața provocărilor, ci și a-ți permite să fii vulnerabil și să înveți din acele momente de vulnerabilitate.
Fiica mea, pe măsură ce crește, va învăța și ea din aceste lecții. Va învăța importanța perseverenței, a muncii grele și a capacității de a se ridica în fața obstacolelor. Va învăța că nu trebuie să renunțe niciodată, chiar și atunci când se simte obosită sau când lucrurile nu ies cum și-a dorit și că e absolut normal să se întâmple și așa gen de situații. Îi voi arăta că puterea nu înseamnă doar a avea succes din prima, ci și a înfrunta eșecurile cu capul sus și a continua să lupți. Mai mult, îmi doresc ca fiica mea să înțeleagă că adevărata putere vine din a fi autentică, din a accepta cine ești cu adevărat și din a-ți da voie să crești și să înveți din fiecare experiență. Acestea sunt lecții pe care le voi împărtăși cu ea, și sper ca, la rândul ei, să le poată aplica în parcursul ei.