Sari la conținut

„Povești de familie” de Bljana Srbljanovic

Teatrul Alexie Mateevici este în plin proces de montare a unui nou spectacol, bazat pe textul Povești de familie de Bljana Srbljanovic.

Povești de familie este cea de-a doua piesă scrisă de Biljana Srbljanovic, dramaturgă din Serbia, în aprilie 1998. A fost pusă în scenă la Atelje 212, în Belgrad și a câștigat premiul pentru cea mai bună piesă nouă la festivalul de teatru de la Novi Sad. De atunci, a fost tradusă și montată peste tot în lume – în Germania, Polonia, România, Slovenia, Statele Unite, Elveția, Olanda, Franța. Iar acum, în Republica Moldova, la Teatrul Alexie Mateevici.

Proiectul la care lucrăm este unul extrem de ambițios și inedit. Teatrul pe întuneric va fi experimentat pentru prima oară în Chișinău. Publicul va fi invitat să trăiască o experiență unică într-o sală de spectacole cufundată în beznă. Sunetele, mirosurile, senzațiile și comunicarea de tip senzorial sunt acele elemente care-l vor provoca pe spectator să-și creeze în imaginație propriul spectacol.

Regizorul Dumitru Acriș, care și-a cucerit faima pe scenele mai multor țări, va crea o atmosferă incitantă pentru participarea publicului la un exercițiu de creativitate și autocunoaștere.

Teatrul Alexie Mateevici își propune ca, după reparație, în spațiul nou să se joace acest gen de spectacol nou, care va fi o premieră din mai multe puncte de vedere. În acest sens, regizorul Dumitru Acriș, Maestru în artă al Republicii Moldova din 2006, ne vine în întâmpinare cu toate cunoștințele, experiența și creativitatea sa.
Dumitru Acriș a fost nominalizat de două ori la cel mai important premiu teatral din Rusia, „Masca de aur”, la categoria cel mai bun regizor și cel mai bun spectacol.

A montat numeroase spectacole pe texte clasice (Cehov, Goethe, Schiller, Shakespeare), dar și autori contemporani (Soljenițîn, Bulgakov, Ken Kesey, Pavel Sanaev, Elise Wilk, Iaroslava Pulinovici), în Rusia, România, Bulgaria, Marea Britanie ori Republica Moldova.

Spectacolele sale sunt prezente la cele mai reprezentative Festivaluri de Teatru din Edinburgh (Scoția), Avignon (Franța), Seul (Coreea de Sud), București (România), Erevan (Armenia), Moscova (Rusia) etc.

Spectacolele regizate de Dumitru Acriș au participat la festivaluri teatrale prestigioase din Edinburgh (Scoția), Avignon (Franța), Coreea de Sud, Egipt, Turcia etc. Cele mai recente spectacole românești ale sale sunt „Pescărușul” de Cehov la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și „Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.

În spectacol vor juca următorii actori: Andrei Porubin, Diana Boșcov, Alexandra Zosim, Francesca Gărbălău, Victor Untilă.